Intervenție cu cinci elicoptere și 10 ambulanțe, la accidentul din Gorj

Intervenție cu cinci elicoptere și 10 ambulanțe, la accidentul din Gorj
Misiunea de salvare a victimelor accidentului produs miercuri dimineață în satul Cerna, din județul Gorj, a fost realizată de 40 de pompieri militari, cărora le-au venit în sprijin 10 ambulanțe și cinci elicoptere, informează un comunicat al ministerelor Afacerilor Interne și Sănătății.
Publicat: 07/08/2013, 15:03
Actualizat: 07/08/2013, 15:09

Având în vedere numărul victimelor înregistrate, încă de la primirea apelului prin 112, transmis de un cetățean care, la ora 5.41, se afla în zona incidentului, s-a activat Planul Roșu de intervenție, astfel că, pentru gestionarea situației, au fost solicitate forțe și mijloace din județele limitrofe.

La fața locului s-a deplasat de urgență comandantul operațiunilor de salvare, prim-adjunctul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Gorj, care a coordonat misiunea de intervenție la care au fost angrenați peste 40 de pompieri militari aparținând echipajelor inspectoratelor județene pentru situații de urgență din Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin. De asemenea, la locul accidentului au fost trimise și trei echipaje de descarcerare.

Serviciilor pentru situații de urgență le-au venit în sprijin 10 ambulanțe (șapte din cadrul serviciilor de ambulanță din județele Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin și trei ale SMURD), respectiv cinci elicoptere aparținând Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Astfel, un prim elicopter, ce participa la misiunile de stingere a incendiilor de pădure din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, a efectuat un prim zbor de recunoaștere a zonei și evaluare a situației, la scurt timp după producerea evenimentului rutier.

Un al doilea elicopter de tip SMURD a decolat din Punctul de Operare Aeromedicală Craiova, cu misiunea de a prelua o victimă a accidentului și de a o transporta la București. Aeronava a aterizat în Capitală în jurul orelor 12.30, la sediul Detașamentului de Pompieri „Apărătorii Patriei”.

Un al treilea elicopter SMURD a decolat din Punctul de Operare Aeromedicală Arad, cu misiunea preluării și transportării unei alte victime a accidentului rutier către o unitate medicală specializată din Timișoara.

De asemenea, alte două elicoptere echipate cu aparatură medicală și personal specializat au decolat de la sediul Inspectoratului General de Aviație pentru a ateriza la Baia de Aramă în vederea evaluării și eventual a transportării pacienților către alte unități spitalicești.

La bordul tuturor aeronavelor destinate acestei intervenții s-au aflat echipaje SMURD.

La acest moment, ca urmare a activităților desfășurate, 15 victime au fost transportate la spitalul din Baia de Aramă – dintre care două rănite grav au fost duse cu elicoptere la București, respectiv, Timișoara -, iar alte patru la spitalul din Târgu-Jiu. Șoferul autoutilitarei a rămas la locul producerii accidentului, fiind în afara oricărui pericol. În urma accidentului nu au existat persoane decedate.

Având în vedere, faptul că, incidentul s-a produs într-o zonă accidentată, pe un drum forestier, au fost afectate mijloacele de comunicații, prefectul județului Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, implicându-se în asigurarea comunicării inter-instituționale. Totodată, a existat o permanentă comunicare pentru coordonarea întregii misiuni între secretarii de stat Constantin Cătălin Chiper din MAI și Raed Arafat, din Ministerul Sănătății.

Un număr de 19 persoane au fost rănite în urma accidentului produs, miercuri dimineață, în județul Gorj, unde o camionetă s-a răsturnat într-o prăpastie, declara managerul Serviciului de Ambulanță Gorj, Dan Vâlceanu, precizând că 17 dintre răniți sunt în stare ușoară.

Managerul Serviciului de Ambulanță Gorj declara pentru MEDIAFAX că în urma accidentului au fost rănite ușor 17 persoane, care au suferit diverse fracturi și contuzii, în timp ce alte două persoane – o femeie de 33 de ani și o fetiță de 13 ani – sunt grav rănite.

Potrivit sursei citate, 15 victime au fost transportate, atât cu ambulanțe, cât și cu mașini private, la spitalul din Baia de Aramă, unde s-a constatat că femeia de 33 de ani și fetița de 13 ani sunt în stare critică și s-a decis transferarea acestora la alte unități medicale. Femeia a fost preluată de un elicopter SMURD și dusă la un spital din Capitală, iar un alt elicopter a ajuns pentru a o prelua pe fetiță.

Astfel, la spitalul din Baia de Aramă se află 13 răniți, care sunt în investigații medicale, în urma cărora se va decide dacă se va impune transferarea la o altă unitate medicală, preciza Vâlceanu.

De asemenea, alte cinci persoane rănite au fost transportate la Spitalul Județean din Târgu Jiu.

O camionetă în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat într-o prăpastie adâncă de aproximativ 20 de metri, miercuri dimineață, în jurul orei 04.30. Accidentul a avut loc pe un drum forestier din satul Cerna, comuna Padeș, din județul Gorj, într-o zonă de munte, greu accesibilă.

În urma cercetărilor, polițiștii gorjeni au stabilit că accidentul s-a produs din cauza unei greșeli a șoferului mașinii.

Conform raportului de eveniment întocmit de anchetatori, motorul camionetei cu remorcă s-a oprit într-o rampă, pe drumul forestier care leagă Cerna Sat de Barajul Cerna, comuna Padeș, județul Gorj. Șoferul a încercat să repornească mașina, motorul nu a mai răspuns manevrelor făcute de acesta, iar camioneta a luat-o la vale, până s-a răsturnat în pârâul Naiba, aflat la o distanță de aproximativ 20 de metri de drum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?